15.9 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalContrabandiști prinși în flagrant

Contrabandiști prinși în flagrant

Trei bărbaţi din Drobeta Turnu Severin au găsit o metodă inedită de a face contrabandă cu ţigări din Serbia, regula principală fiind repeziciunea. Țigările erau descărcate pe malul românesc în maximum trei minute. „Afacerea“ lor nu a durat însă prea mult timp. La sfârșitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră, sub coordonarea procurorului DIICOT Mehedinţi, au anihilat grupul infracţional organizat. Cei trei severineni au fost prinşi în flagrant pe malul Dunării, având asupra lor 9.830 de pachete cu ţigări. Acum, ei sunt reţinuţi pentru 20 de zile şi riscă între 5 şi 20 de ani de închisoare. „În cadrul monitorizării activităţii persoanelor suspecte, poliţiştii de frontieră au observat că o  ambarcaţiune cu motor, condusă de un bărbat, a intrat în apele naţionale ale României şi s-a apropiat de mal. Conducătorul bărcii a aruncat pe malul Dunării mai multe colete voluminoase, iar apoi a plecat cu barca, în mare viteză, spre Serbia, întreaga operaţiune de descărcăre a ţigărilor durând maximum trei minute“, a declarat Valeriu Pera, purtător de cuvânt la IJPF Mehedinţi. Imediat au fost anunţate şi autorităţile de frontieră sârbe, în vederea depistării ambarcaţiunii care transportase ţigările şi reţinerii celor implicați. „La somaţiile poliţiştilor de frontieră, cei trei contrabandişti aflaţi pe mal au încercat să dispară în curţile localnicilor, fiind reţinuţi însă în scurt timp de luptătorii din cadrul Compartimentului de Sprijin Operativ. Cei trei sunt Iulian B., Cătălin P. şi Tiberiu V., cu vârste cuprinse între 26 şi 37 de ani, toţi din Drobeta Turnu Severin. La fața locului, poliţiştii de frontieră au descoperit 9.830 de pachete de țigări“, a mai spus Pera.
Severinenii s-au ales cu dosare penale pentru săvârşirea infracţiunilor de iniţiere a unui grup infracţional organizat şi contrabandă, iar la propunerea procurorului DIICOT Mehedinţi instanţa competentă a dispus arestarea preventivă a acestora pentru 20 de zile.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei trei contrabandişti riscă o pedeapsă prevăzută cu închisoare de la 5 la 20 de ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS